Poate unele dintre cele mai cunoscute clase de luptători, samuraii sunt, și în zilele noastre, exemple de precizie, ordine și respect chiar și atunci când vine vorba de lupte. Ghidați de coduri antice bazate pe onoare, samuraii jură credință și dau mai departe învățăturile desprinse din viața dedicată respectării regulilor. O reprezentare foarte bună a acestora rămâne în continuare Shogunul, instituția superioară feudală care obligatoriu era și samurai, și despre care a scris un întreg roman James Clavell în 1975.
Astăzi, în 2024, există o punere în scenă a acestuia sub forma unui serial care tratează subiectul samurailor printr-o cinematografie premiată cu multiple emmyuri. Pe lângă toate acestea, samuraii au reușit să pătrundă cu aceeași grație și în sălile de jocuri, așa că în cele ce urmează vom discuta despre sloturile care au ca temă samuraii și săbiile lor de temut.
Oferta în România
Încă de când romanul lui Clavell a pătruns în România, oamenii au apreciat tematica și imaginarul propus. Iar cazinourile online au profitat și ele, și au invitat să le treacă pragul numeroase jocuri cu această tematică interesantă și plină de acțiune. Le găsești în numeroase forme, în cazinouri celebre cum ar fi Unibet, Betano sau NetBet, dar și în cazinouri mai noi, cum ar fi Vivabet sau Million Casino.
Samurai Katana
Având în vedere grafică atractivă și dinamismul prezentat, pariorii trebuie să aibă grijă doar la sumele pe care sunt dispuși să le pună în joc. Dacă te-ai hotărât să joci, atunci află că RTPul este de variabil, maxima fiind de aproximativ 96,40%, cu o volatilitate mare. Liniile de plată sunt în număr de 20, formatul fiind de 5 role dispuse pe 4 rânduri. Ca funcții speciale, avem opțiunea de a cumpăra bonus, și, o funcție foarte interesantă, dacă nimerești și un simbol scatter și un simbol gamble scatter, vei primi un premiu pe care îl poți paria sau colecta.
Samurai Fortunes
RTPul este bun, de 96,02%, iar volatilitatea mică spre medie. Asta înseamnă că există premii, nu foarte frecvente, dar care să te țină antrenat în joc. Tabla de joc este de 5×4, iar deasupra vei vedea și Jackpotul, una dintre funcțiile speciale ale jocului. Acesta este progresiv, iar simbolul asociat este cel al dragonului auriu.
Rising Samurai Hold&Win
Mai mult, cu un RTP de cam 95.98% și o volatilitate medie, șansele de a roti cu succes rolele se situează undeva la 25% – deci te poți aștepta des la pariuri norocoase. Simbolurile pe care le vei întâlni sunt atât cele clasice, 10,J,Q,K,A, cât și pictograme cu diferiți luptători, dar și monede norocoase. Împreună, toate aceste funcții te pot ajuta să intri în lupta cu samuraii – și să și ieși învingător.
Alte jocuri cu această tematică
Samuraii pot fi priviți ca niște cavaleri îndepărtați, de la marginea Asiei, fapt pentru care jocurile cu astfel de tematici se regăsesc din abundență în cazinourile românești. Și nu doar acestea, dar samuraii de multe ori trebuie să își apere reginele, și, de ce nu, să lupte cu monștri pentru a restabili ordinea.
[table-cell id=12 cell=AC1 /] [table-cell id=12 cell=A2 /]: [table-cell id=12 cell=AC2 /] | [table-cell id=12 cell=A3 /]: [table-cell id=12 cell=AC3 /] Joacă Samurai Katana la Betano |
[table-cell id=12 cell=AD1 /] [table-cell id=12 cell=A2 /]: [table-cell id=12 cell=AD2/] | [table-cell id=12 cell=A3 /]: [table-cell id=12 cell=AD3 /] Joacă Samurai Fortunes la Vlad Cazino |
[table-cell id=12 cell=AE1 /] [table-cell id=12 cell=A2 /]: [table-cell id=12 cell=AE2/] | [table-cell id=12 cell=A3 /]: [table-cell id=12 cell=AE3 /] Joacă Rising Samurai Hold&Win la Million Casino |